Înapoi în piață, am rămas, în sfârșit, față în față cu el: Ovidiu. Statuia din bronz a poetului stă pe un soclu înalt, cu capul plecat ușor, gânditor, de parcă tocmai i-ar fi venit un vers. Pe piatră scrie OVIDIVS, iar în spatele lui se ghicește marea.

Ovidiu a fost un mare poet latin, exilat acum aproape două mii de ani tocmai aici, la Tomis, departe de Roma. A scris despre dorul de casă și despre țărmul acesta străin pentru el — același țărm care astăzi e plin de viață și de soare. Statuia, veche de peste un secol, a devenit cel mai cunoscut chip al orașului.

M-am uitat la el cu simpatie. Și el a fost un călător fără voie, ajuns într-un loc nou, învățând să-l iubească. Eu am ajuns aici din drag de ducă, dar dorul de casă îl înțeleg și eu. I-am făcut un mic semn de salut și am pornit mai departe, cu inima caldă.

Piața Ovidiu e numai bună de o pauză la umbră. Iar dacă vrei să rămâi în zonă, ai multe cazări în Constanța la doi pași.