Din câțiva pași am ajuns în piața care bate ca o inimă în mijlocul orașului vechi: Piața Ovidiu. M-am oprit în mijlocul ei și m-am rotit încet, să prind totul. De o parte, clădirea impunătoare a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, cu arcade elegante și steaguri tricolore fluturând în briză. De cealaltă, o statuie pe care aveam s-o cunosc îndată mai bine.

Piața aceasta a văzut de toate: negustori, poeți, marinari, drumeți ca mine. Pavajul lustruit strălucea în soare, lampadarele vechi stăteau de strajă, iar din când în când câte un pescăruș traversa cerul ca un semn de exclamare. Muzeul păstrează înăuntru comori scoase din pământul anticului Tomis — dar despre asta, altă dată; mie îmi plăcea deocamdată doar să stau și să privesc.

Am ridicat laba și am salutat orașul. Constanța are darul ăsta: te face să te simți, în același timp, mic în fața istoriei și mare de bucurie că ești acolo.

Dacă vrei să explorezi pe îndelete centrul vechi, alege-ți o cazare în Constanța prin apropiere și pornește pe jos. Merită fiecare colț.