M-am trezit înainte de soare. Afară era încă albastru-vânăt, felinarele de pe faleză abia mai pâlpâiau, iar marea respira undeva jos, liniștită. Mi-am pus jacheta, mi-am potrivit șapca și am ieșit. Voiam să prind răsăritul. Pentru un râs care a coborât din Carpați tocmai până la mare, prima dimineață cu soare ieșind din apă nu se ratează.

Am mers pe faleză cu pași rari. În stânga mea, o clădire albă și dantelată își desena silueta pe cerul care începea să se aprindă: Cazinoul din Constanța. Un monument în stil Art Nouveau, simbolul orașului, ridicat la început de secol și readus de curând la strălucirea lui de odinioară. La ora aceea nu era nimeni în jurul lui — doar eu, pietrele lustruite de vânt și pescărușii care abia se trezeau.

Când soarele a ieșit din mare

M-am sprijinit de balustrada albă și am așteptat. Întâi marginea cerului s-a făcut portocalie, apoi roz, apoi a apărut el: un punct de aur care creștea direct din valuri. Pentru câteva clipe, marea s-a prefăcut într-un drum strălucitor care venea fix spre mine, ca și cum soarele m-ar fi chemat pe nume. Mi-am amintit de povestea pe care mi-o spuneam acasă, pe creastă, despre delfini și nisip și soare ieșind din apă. Iată-mă. Eram chiar acolo.

Cazinoul, în spatele meu, prindea și el lumina, iar pe fațada lui jocul de umbre părea că prinde viață. Am stat mult, fără să spun nimic. Sunt locuri care nu cer cuvinte, ci doar prezență. Faleza din Constanța, la răsărit, este unul dintre ele.

Dacă vrei să prinzi și tu o astfel de dimineață, merită să dormi aproape de mare, ca să poți ieși pe faleză cât încă e răcoare și liniște. Caută-ți un loc aproape de Cazinoul din Constanța și pune-ți alarma devreme. Eu, unul, m-am întors la micul dejun cu blana plină de sare și cu inima plină de soare.