Puțin mai încolo, dincolo de un gard viu tuns cu grijă, m-a întâmpinat o clădire care m-a făcut să-mi scot șapca: Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cu dungile ei orizontale de piatră, cu turnul înalt și rozeta rotundă de deasupra intrării, arăta ca o carte veche deschisă spre cer.

Este catedrala ortodoxă a orașului, ridicată în secolul al XIX-lea, și de atunci veghează liniștită peste Constanța. M-am apropiat încet. Lângă uși, briza foșnea în tufișuri, iar dinăuntru se simțea răcoarea aceea blândă, de piatră și tăcere, pe care o au lăcașurile vechi.

Nu am intrat zgomotos, ca un drumeț grăbit. Am stat o clipă în prag, am ascultat și am pornit mai departe cu pas ușor. Sunt locuri în care până și un râs aventurier înțelege că e mai bine să taci și să privești.

Dacă faci turul orașului vechi, catedrala merită un popas. Iar pentru o ședere fără griji, ai destule cazări în Constanța aproape de centru.