Mi-am lăsat cea mai veselă bucată la final. Am ajuns la Telegondola Mamaia și, cu inima cât un purice de emoție, m-am urcat într-una dintre cabinele care plutesc pe deasupra stațiunii. Cablul a scârțâit ușor, cabina s-a desprins de pământ și, deodată, eram în aer.

Sub mine se desfășura toată Mamaia: plaja lată și aurie, hotelurile aliniate ca niște cuburi de joacă, parcările, copacii și, dincolo de toate, marea, întinsă până la marginea lumii. Telegondola te poartă lin, fără grabă, pe deasupra stațiunii, și îți arată locul așa cum îl văd doar pescărușii.

Am stat cu labele lipite de geam și cu gura căscată de bucurie. Pentru un râs care iubește înălțimile, dar e obișnuit cu brazii, nu cu plaja, asta a fost încununarea zilei. Am salutat marea de sus, mândru de tot ce văzusem.

Dacă ajungi în stațiune, urcă-te măcar o dată — priveliștea merită. Și dacă vrei să rămâi peste noapte, găsești ușor cazare în Mamaia, fix sub telegondolă.